MISIUNEA ORGANIZATIEI: Creşterea calităţii vieţii în rândul persoanelor afectate de Scleroză Multiplă.
OBIECTIVE:
prevenirea discriminării şi egalizarea şanselor bolnavilor cu SM
egalitatea de tratament la bolnavii cu SM
responsabilizarea comunităţii asupra atitudinii faţă de bolnavii cu SM
protecţia împotriva neglijării bolnavilor SM
conştientizarea/informarea opiniei publice - autorităţilor publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile despre evoluţia cazuisticii în SM şi necesarul implicării în activităţii de protecţie în domeniul SM
difuzarea de informaţii în mediile medicale, ca şi spre instituţiile publice şi autorităţi locale, cu privire la problemele şi dificultăţile cu care se confruntă bolnavii de S.M şi necesităţile acestora
informarea membrilor Asociaţiei cu privire la avantajele şi facilităţile legale de care pot beneficia, pe plan social şi / sau profesional
reprezentarea membrilor în raport cu autorităţile pentru a înlesni accesul la facilităţile prevăzute de lege, precum şi iniţierea unor demersuri pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind protecţia socială şi asistenţa medicală
organizarea de activităţi informativ-educative, culturale, de divertisment etc. cu, şi în beneficiul bolnavilor de S.M.
Daca lucreaza cu voluntari
Organizaţia puna un mare accent pe munca cu voluntarii, având în rândurile sale
1. Voluntari specializati
2. Voluntari neinstruiţi (în probleme specifice)
Recrutati din randurile studenţilor şi absolvenţilor de studii superioare.
Activitati desfasurate in ultimele 12 luni
1. 8 martie "Adopta un bolnav de Scleroza Multipla" in parteneriat cu CLUB ROTARACT ALBA
2. Sf Paste "Adopta un bolnav de Scleroza Multipla" in parteneriat cu CLUB ROTARACT ALBA
3. Adunarea Generala a Societatii de Scleroza Multipla din Romania
4. Prima zi mondiala a bolnavului de Scleroza Multipla "MS DAY" sarbatorita printr-o cina festiva pentru bolnavii de SM din judetul Alba
5. Concert de orga si trombon la Catedrala Romano Catolica
6. Campania "Alba Iulia un oras accesibil?"
7. Marsul persoanelor cu handicap editia II
8. Ziua Mondiala a persoanelor cu handicap
Cele mai reprezentative 3 activitati
Adopta un bolnav de Scleroza Multipla
Campania "Alba Iulia un oras accesibil?"
Marsul persoanelor cu handicap editia II
Contact
Adresa
Str. Strada unirii nr. 1 – 3, mun. Alba Iulia, jud. Alba